Procesele de sudare funcționează în jurul punctului de topire al metalului de bază și necesită ca metalul de bază însuși să înceapă să se topească. De obicei, necesită o distribuție mai precisă a căldurii de la o torță mică, deoarece topirea întregii piese de prelucrat este evitată prin controlul distribuției căldurii în spațiu, mai degrabă decât prin limitarea căldurii maxime. Dacă se folosește material de umplutură, acesta este dintr-un aliaj și un punct de topire similar cu metalul de bază.
Nu toate procesele de sudare necesită metal de umplutură. Procesele de sudare autogenă necesită topirea unei părți din metalul de bază existent și acest lucru este suficient, cu condiția ca îmbinarea să fie deja strânsă mecanic înainte de sudare. Forja sau sudarea cu ciocan folosește ciocanul pentru a închide îmbinarea fierbinte și, de asemenea, pentru a crește local căldura acesteia.
Multe procese de sudare cu gaz, cum ar fi arderea plumbului, sunt de obicei autogene și o tijă de umplutură separată din același metal este adăugată numai dacă există un spațiu de umplut. Unele metale, cum ar fi plumbul sau aliajul de aluminiu Birmabright, folosesc benzi decupate din același metal ca material de umplutură. Oțelurile sunt de obicei sudate cu un aliaj de umplutură făcut special pentru acest scop. Pentru a preveni ruginirea la depozitare, aceste fire sunt adesea ușor placate cu cupru.
În cazul sudării cu arc electric, o utilizare majoră a tijei de umplere este ca electrod consumabil care generează și căldură în piesa de prelucrat. O descărcare electrică de la acest electrod oferă căldură care topește atât electrodul, cât și încălzește metalul de bază.
Sudarea TIG este un proces de sudare electrică care folosește un electrod de tungsten neconsumat pentru a furniza căldură, cu tija de umplere adăugată manual. Aceasta seamănă mai mult cu sudarea cu gaz ca proces, dar cu o sursă de căldură diferită.
